"Transformarea rocilor eruptive în roci sedimentare şi apoi în roci metamorfice, ca şi transformarea rocilor în sedimentare cimentate şi mobile, în cadrul proceselor de eroziune, nu reprezintă singura formă de circulaţie a materiei în scoarţa terestră. În cadrul proceselor magmatice, sedimentogene şi metamorfice are loc, de asemenea, o continuă migrare a materiei sub diferite forme: topituri, soluţii apoase, stare gazoasă etc. Toate aceste forme de migrare duc la modificarea concentraţiei unui anumit element dintr-un mediu dat. Astfel, separarea din magmă a soluţiilor hidrotermale în care se concentrează anumite elemente metalice, ca: plumb, zinc, cupru, aur, insinuarea acestora pe crăpăturile scoarţei şi precipitarea galenei, blendei, calcopiritei etc. duc la formarea unor zăcăminte exploatabile pentru aceste elemente, iar concentraţia clorurii de sodiu în apa lagunelor duce la formarea unor importante zăcăminte de sare gemă. Procesele supergene, în schimb, contribuie la dispersarea acestor elemente, deci la distrugerea acumulărilor respective.
Urmărirea transformărilor chimice şi mineralogice ale rocilor din scoarţa terestră constituie obiectul de studiu al mineralogiei şi petrografiei, pe când migrarea atomilor în decursul istoriei Pământului formează obiectul de studiu al geochimiei. Fiecare element chimic îşi are drumul său în evoluţia scoarţei Pământului. Pentru exemplificare, se poate analiza pe scurt ciclul carbonului.
După calcule geochimice, conţinutul de carbon din scoaţa globului este de 0,32g/t. El este prevăzut în scoarţă sub formă de carbonaţi (în calcare, dolomite, siderite), în cărbuni, în substanţe bituminoase: petrol, gaze naturale etc., şi în topituri magmatice. Cantitatea de bioxid de carbon din scoarţa solidă este de 530 de ori mai mare decât cea din hidrosferă şi biosferă la un loc.
Carbonul are un rol deosebit de important în alcătuirea organismelor vii, a biosferei, constituind, împreună cu apa, oxigenul, azotul şi altele, componenţa de bază a regnului vegetal şi animal."
(Mineralogie şi Petrografie, V. Manilici, Bucureşti 1965)
