"2. Proprietăţile electrice ale mineralelor
Ca şi celelalte corpuri, din punct de vedere electric, mineralele se împart în bune şi rele conducătoare de electricitate, primele avînd, în genere, luciu metalic.
Conductibilitatea electrică variază în funcţie de direcţie, avînd la hematit, spre exemplu, pe direcţie perpendiculară pe A3 o valoare de 1,96 ori mai mare decît după direcţia acestuia.
Prin încălzirea unui contact dintre anumite minerale bune conducătoare de electricitate, cum este cazul piritei şi calcopiritei, ia naştere un curent termoelectric, a cărui intensitate variază după natura mineralelor, iar prin încălzirea mineralelor cu axe polare de simetrie (turmalina), acestea se încarcă la cele două capete ale axei polare cu electricitate de semn contrar, fenomenul purtînd denumirea de piroelectricitate.
O deosebită importanţă practică o prezintă fenomenul de piezoelectricitate, constînd în încărcarea cu electricitate de semn contrar, sub acţiunea presiunii exercitate după direcţia unei axe polare a mineralului. Fenomene evidente de piezoelectricitate se obţin la plăcile de cuarţ nemaclat, tăiate perpendicular pe A2, utilizate la construirea numeroaselor aparate bazate pe valorificarea acestei proprietăţi. Efecte similare se obţin la cristalele de zahăr din trestie-de-zahăr, sare Seignette, titanat de bariu ş.a.
Conductibilitatea ridicată a unor minerale, în special al sulfurilor, în raport cu a silicaţilor este folosită în prospectarea geologică pentru detectarea acumulărilor de sulfuri din scoarţa terestră.
3. Proprietăţile magnetice ale mineralelor
Unele minerale au proprietatea de a fi atrase de magnet, fiind denumite paramagnetice, iar altele sînt respinse, fiind denumite diamagnetice. Dacă între polii unui magnet se suspendă o baghetă dintr-un mineral oarecare, bagheta se va orienta paralel cu liniile de forţă, dacă mineralul este paramagnetic sau perpendicular pe liniile de forţă, în cazul unui mineral diamagnetic. Aceeaşi experienţă se poate face şi cu pulberi minerale aşezate într-un tub de sticlă cu pereţii subţiri, care se plasează între polii magnetului, şi în acest caz pulberea mineralelor paramagnetice se orienteză axial, după liniile de forţă, pe cînd acele diamagnetice - ecuatorial. Orientarea corpurilor în cîmpul magnetic se datoreşte magnetizării lor prin inducţie, determinată de cîmpul respectiv.
La unele minerale, ca magnetit şi pirolină, magnetismul este permanent, în special cînd mineralul prezintă un început de alterare. Altele sînt atrase de magnet numai după ce au fost prăjite, ca, de exemplu: olivina, augitul, hornblenda, granaţii etc., ceea ce se explică printr-o descompunere a mineralelor respective şi formarea de gamaFe2O3, magnetic. Această proprietate serveşte la separarea lor de alte minerale nemagnetice, ca: felspaţii nefelin, leucit etc., şi îşi găseşte aplicaţii tehnice în procesul de preparare a minereurilor pe cale magnetică. Magnetismul mineralelor este folosit în prospectarea geologică pentru detectarea acumulărilor de asemenea minerale din scoarţa terestră."
(MINERALOGIE şi PETROGRAFIE, 1965, Bucureşti,V. Manilici)
