1 decembrie 2015

Eşti mândră, Românie!
Pământ sortit să-ţi fie -
purta-ne-vei în glie,
prin vis de veşnicie!

Şi-n veşnicie, munţii
spre ceruri vor urca,
privească de acolo,
de sus, mândria ta!

Şi-n fiecare vârf
de piatră ce-l ridică,
un voievod veghează,
cu sufletul el strigă!

Ecoul munţii poartă
şi se prăvale-n vale,
izvoarele îl dau
râurilor pe cale!

Râul învolburat
îl duce mai departe!
Şi marea-aude-ecoul
că-n valuri el răzbate!

E strigătu’-n pământ
de dăinuire sfântă!
Şi tu eşti Românie,
pământul ce cuvântă!

Şi cuvântă prin spice
şi-n lanuri de secară,
când vântul le mângâie!
Frumoasă eşti tu, ţară!

Când coapte îşi arată
luminii bogăţia
şi aur poartă-n plete,
vis eşti tu, România!

Când pomii îşi apleacă
mult lăudaţii nuri
- că fructele-s zemoase -
tu, ţara mea te-nduri

de sufletele noastre?
Dă-ne 'napoi chemarea
să te simţim în noi!
Dă-ne 'napoi visarea!

Şi-n vis munţii să poarte
ecou - al nostru glas,
vorbind cu voievozii -
'n pământ ce ne-a rămas!

Şi-n vorbă-o-nchinăciune -
pământ sortit să fie
al veşniciei vis!
Fii mândră, Românie!

Eliza Marinescu, Fii mândră, Românie, Stihuri în gheaţă, Editura SemnE, 2014